Un caransebeşean, în echipa care cercetează cele mai vechi oseminte din Europa
Dr. Sorin Marian Petrescu face parte din grupul de speologi care reuneşte specialişti din SUA, Portugalia şi România, şi care efectuează cercetări într-una din peşterile din Munţii Aninei, acolo unde a fost descoperit un maxilar de Homo Sapiens vechi de 35.000 de ani, botezat Ion. Tot acolo, a fost găsit şi un craniu, aproape întreg, a cărui vechime a fost stabilită la… ,,numai” 21.000 de ani. Pentru importanţa ei ştiinţifică, locaţia peşterii este ţinută deocamdată secretă. (C. Senco)
Proiectul internaţional de cercetare a carstului din cadrul Parcului Naţional Munţii Aninei - Valea Minişului, care va continua şi în acest an, a dat deja rezultate neaşteptate. Acţiunea a fost demarată în urmă cu câţiva ani de un colectiv format din specialişti ce provin din România, Portugalia şi SUA. Din grupul de speologi face parte şi dr. Sorin Marius Petrescu, din Caransebeş. Cercetările lor, efectuate în una din cele aproximativ 200 de peşteri din Munţii Aninei, au condus la descoperirea unui maxilar de homo sapiens, botezat Ion, vechi de circa 40.000 de ani. După ce procedurile de datare s-au încheiat, cercetătorii au ajuns la concluzia ca osul nu este unul oarecare, ci reprezintă cel mai vechi rest de om modern din Europa. Peştera în care a fost găsită, în 2004, preţioasa fosilă umană este parţial inundată, motiv pentru care speologii au fost nevoiţi să treacă printr-un sifon, o galerie inundată complet, structuri care pot fi străbătute numai cu costum de scafandru şi cu echipament complet. „Acolo am avut surpriza să găsim, pe lângă alte oase care bănuiam că sunt de urs sau de alte animale, o mandibulă de om. Am scos mandibula şi am dus-o la secţia din Cluj a Institutului «Emil Racoviţă»”, povesteşte Sorin Marius Petrescu. Mandibula trebuia însă datată şi au fost găsiţi câţiva savanţi străini dispuşi să ajute, pentru că procedura datării cu Carbon 14 nu este deloc una ieftină. În general, se fac probe multiple, la laboratoare diferite, pentru ca rezultatul să fie unul sigur. Când a fost descoperită mandibula nu se ştia vechimea ei, iar dacă aceasta avea 10.000 - 15.000 de ani nu prezenta o importanţă atât de mare. Verificările însă au condus la concluzia că mandibula descoperită are aproximativ 40.000 de ani, respectiv 35.000-36.000 de ani, calculată în ani carbonici.
Mandibula este de Homo Sapiens, de om modern, adică a celui mai vechi om modern din Europa. Cele mai vechi resturi de om modern din lume au fost descoperite în Africa, iar în Europa, până la descoperirea din Munţii Aninei, erau undeva în jurul a 30.000 de ani.
Faptul că în zona aceasta s-a găsit un rest de om modern mai vechi decât tot ce era cunoscut în Europa Occidentală conduce la ideea că pe aici ar putea fi un culoar de trecere în ceea ce priveşte răspândirea populaţiei de Homo Sapiens pe continentul nostru. De asemenea, e important, pentru că înseamnă că în aceeaşi perioadă, în Europa, Homo Sapiens trăiau în paralel cu Omul de Neanderthal, două specii diferite. Omul de Neanderthal trăia în Europa în aceeaşi perioadă în care primii oameni moderni, urmaşii lui Homo Erectus, populau Africa. Antropologii vor însă să ştie ce s-a întâmplat cu neanderthalienii şi care a fost cauza dispariţiei acestora. Existau mai multe teorii, printre care cea potrivit căreia populaţia de Oameni de Neanderthal a fost decimată de către Homo Sapiens. Dar mandibula lui Ion, precum şi alte fosile de om modern demonstrează că neanderthalienii şi oamenii moderni nu s-au războit între ei, ci s-au amestecat, pentru că Ion are unele trăsături caracteristice Omului de Neanderthal.
Cercetătorii au crezut la început că omul, botezat la scurt timp Ion, a locuit chiar în peştera respectivă, în plină Epocă de Piatră. Dar, după investigaţii ulterioare, s-a ajuns la concluzia că peştera nu a fost locuită, pentru că aici nu s-au găsit unelte. În consecinţă, Ion a trăit şi a murit în altă parte, dar, în cele câteva zeci de mii de ani de la moartea sa, mandibula a ajuns în adâncurile peşterii. După datarea cu Carbon 14, situl a devenit extrem de interesant pentru savanţii din întreaga lume.
O altă descoperire i-a impulsionat apoi pe oamenii de ştiinţă: un craniu aproape întreg, tot de homo sapiens, dar mai tânăr cu 14.000 de ani decât Ion. După ce a fost datat, craniul a primit şi el un nume românesc - Vasile. ,,Povestea cu Ion, Maria şi Vasile care se plimbau prin peşteră este falsă. E o mare diferenţă între ei”, spune Sorin Petrescu. „Ce este la fel de important, este că s-a găsit acest depozit de oase de urs de peşteră amestecate cu oase de capră, de cerbi giganţi”, adaugă Petrescu. Explicaţia faptului ca în peşteră nu s-au găsit alte oase umane este simplă: craniul este rotund şi are mai multe şanse să ajungă cât mai departe, pentru că se rostogoleşte.
În schimb, în zonă au fost descoperite numeroase fragmente de schelete ale urşilor care îşi aveau bârlogul în acel loc. Unii dintre ei au fost prinşi de ape acolo, iar unii au murit în timp ce hibernau, după ce ieşirile din galerie le-au fost astupate.
Echipa internaţională a lucrat temeinic şi cu metode moderne, pentru că toţi doreau să strice cât mai puţin, avându-se în vedere şi importanţa geologică a descoperirii oaselor de animale.
Munca cercetătorilor nu este deloc una uşoară. Pregătirile dintr-o zi normală de lucru se prelungesc până spre orele 11-12. Trecerea prin sifon se face individual. Dacă se întâmplă ceva, fiecare este ,,pe cont propriu”. Apa are o temperatură de 9-10 grade Celsius. Pe lângă echipamentul pentru scufundare, trebuie căraţi şi nişte saci numiţi ,,banane”, echipamentul pentru munca propriu-zisă. Lucrul în peşteră durează până pe la orele 22-23, dar se poate prelungi şi după miezul nopţii. Cel mai mic risc care poate apărea este să cazi câţiva metri.
Pentru că se află pe teritoriul unei rezervaţii naturale, Peştera cu oase de la Anina este protejată. Peşterile sunt clasificate în patru categorii, în funcţie de importanţă, iar Peştera cu oase s-ar înscrie la prima categorie. Şi cum în toată zona Banatului există credinţa că în peşteri se găsesc comori, peştera trebuie protejată, chiar dacă este greu accesibilă, iar intrarea nu este prea îmbietoare. ,,Comoara” - maxilarul lui Ion şi craniul lui Vasile - a fost deja descoperită, dar o măsură de siguranţă împotriva unor căutători de comori de altă natură, care să distrugă situl, nu este cu totul inutilă. Deocamdată, tocmai pentru importanţa ei ştiinţifică, locaţia peşterii este ţinută secretă. Peştera cu oase de la Anina are o lungime totală de peste 1 kilometru, dar are foarte multe sifoane. Partea interesantă, cea în care lucrează cercetătorii, are doar câteva sute de metri. Problema turismului aici nu se pune, din cauza dificultăţilor legate de acces, iar o eventuală investiţie în acest sens ar fi uriaşă şi inutilă. Peştera prezintă interes doar din punct de vedere ştiinţific. Situl este deja un punct de referinţă în materie de peşteri cu fosile.
După ce vor fi studiate în totalitate, resturile scheletelor se vor opri la Muzeul din Reşiţa.
Pagină realizată de Carmen SENCO
Comments
Got something to say?
You must be logged in to post a comment.
